Era o dată de mult tare de mult o lume în care oamenii erau încărcați cu baterii solare. Tot omu avea bateriile încărcate pentru că lucra pământul la soare și nu-i ducea dorul. Dar au venit vremuri în care decât bunicii noștri au apucat să vadă soarele. Părinții noștrii au lucrat mult în spații închise și au fost ani lungi departe de soare. Iar acum noi suntem departe departe de soare, pentru că suntem în fața calculatoarelor, pentru că petrecem puțin timp în natură. Pentru că nu mai lucrează nimeni pământul, pentru că ne este chiar frică de soare. Așa că ni se golesc bateriile fără apusuri și fără răsărituri. Suntem triști și certăreți. Femeile sunt speriate și nu le încălzește nici o rază de lumină și nu simt mirosul pământului. Ele nu știu ritmul plantelor, sunt rupte de momentele de Bărbații sunt confuzi si neînțeleși. Nici cerul nu-l văd, de parcă libertatea lor e îngrădită la câteva secunde prețioase de ieșit afară. Și pușcăriașii au mai mult. Refugiile sunt în mâncare și în jocuri pe calculator. Alții mai beau și fumează. Copii noștri cresc ca și noi, dar dezvoltă comportamente noi, boli noi, și sunt din ce în ce mai sensibili. S-au pierdut legăturile primare. Între noi, cei care mâncăm direct de la supermarket și pământul care dă roadele. Nu avem ritmul naturii în noi, nu știm că va crește salata peste 1 lună, sau că au fost ploi și cresc mai repede, etc. ne convine să fim comozi. Să cumpărăm, de parcă cu bani putem cumpăra și sănătatea.
