Scriu pentru că altfel plutesc rătăcită în gânduri și vise. Scriu pentru că recitesc și mă uimesc. Mă recunosc, ca pe o prietenă veche. Doar că mă uit la loc. Asta e problema. Scriu pentru că nu îmi cos haine din toate peticele pe care le-am păstrat. Ca să nu țes, să nu împletesc, să nu croșetez pentru suflețel, scriu. E ceva în detaliile fiecărei imagini mentale pe care povestea mea ți-o va picta. Cu siguranță că e un pic de umor negru. Și de tupeu, amărăciune sau plictis. Nu-i de la cafea, îmi zic. Deși uneori e.
Asta e pluta mea către tărâmuri unde mulți nu reușesc să ajungă să meargă la cules de povești.